Undeva in preistorie, ceva paleolitic parca, atunci cand eram io tanara si aveam usoara senzatie ca-s si misto, desi privind in urma am certitudinea ca-s mai misto acum, aveam.un prieten.
Pe vremea mea i se spunea gagic. Marturisesc ca l-am tinut ascuns bine, fiindca pe vremea aia dramoleta era in floare. Riscai sa te bata mă’ta si tac’tu sau sa ti-l fure colegele si prietenele.
Mah, eram clasa a 10 cred si inca purtam ciorapi flausati si pantaloni pe sub sarafan, asa ca de unde dreaq pretentii. Si cum spuneam, aveam tahicardie deja cand il vedeam pe…nah, singura chestie e ca am uitat cum il cheama. Asa se intampla dupa o vreme, nu poti sa tii minte toti bolovanii stelari. Mai bine e sa-i numerotezi cu cifre.
Asta era nr 2. Ca nr 1 fu un profesor pe care l am iubit in taina. Si abia nr 3, si ultimul din viata asta fu Omar Shariff. Sa revenim la bolovanul stelar. Gata, asta e, Gabriel il chema. Ne pupam in parc la Plumbuita. Io plina de fluturi in stomac, el in cls 11. Era frumos. Mergeam pe jos, de mana, de la Universitate pana la Obor. Doamne, cate flecuri am mai pus la singura pereche de pantofi. Albastri…
Mi s a parut ca a durat o vesnicie. Era asa ca o vraja continua. Trei luni a durat. Pana in ziua in care am aflat ca facea parte din Ordinul repetentilor. Adica repeta clasa a 11. Adica era repetent, intelegeti? Cu mentiunea ca io faceam parte dintre eminente. D’aia-i bine sa fii eminent. Mai tarzii ajungi Eminenta Cenusie. Si ai avantajul autoapararii. Fug toti de tine fara sa fii nevoita sa faci ceva.
Ultimul fugi cu viteza luminii alaltaieri…Si cum va spuneam, da ma, Gabriel!!! Gabriel il chema. Sfinte legaturi neuronale, mi-am amintit, asa, i-am trimis biletel ca vreau sa ne vedem. Ne am vazut in parc la Obor langa Statuia Rascoala din 1907. I am spus ca am aflat ca-i repetent si ca nu mai putem continua.
Dar ca putem ramane prieteni….
daniela.tarau 