Repetentu’

Undeva in preistorie, ceva paleolitic parca, atunci cand eram io tanara si aveam usoara senzatie ca-s si misto, desi privind in urma am certitudinea ca-s mai misto acum, aveam.un prieten.

Pe vremea mea i se spunea gagic. Marturisesc ca l-am tinut ascuns bine, fiindca pe vremea aia dramoleta era in floare. Riscai sa te bata mă’ta si tac’tu sau sa ti-l fure colegele si prietenele.

Mah, eram clasa a 10 cred si inca purtam ciorapi flausati si pantaloni pe sub sarafan, asa ca de unde dreaq pretentii. Si cum spuneam, aveam tahicardie deja cand il vedeam pe…nah, singura chestie e ca am uitat cum il cheama. Asa se intampla dupa o vreme, nu poti sa tii minte toti bolovanii stelari. Mai bine e sa-i numerotezi cu cifre.

Asta era nr 2. Ca nr 1 fu un profesor pe care l am iubit in taina. Si abia nr 3, si ultimul din viata asta fu Omar Shariff. Sa revenim la bolovanul stelar. Gata, asta e, Gabriel il chema. Ne pupam in parc la Plumbuita. Io plina de fluturi in stomac, el in cls 11. Era frumos. Mergeam pe jos, de mana, de la Universitate pana la Obor. Doamne, cate flecuri am mai pus la singura pereche de pantofi. Albastri…

Mi s a parut ca a durat o vesnicie. Era asa ca o vraja continua. Trei luni a durat. Pana in ziua in care am aflat ca facea parte din Ordinul repetentilor. Adica repeta clasa a 11. Adica era repetent, intelegeti? Cu mentiunea ca io faceam parte dintre eminente. D’aia-i bine sa fii eminent. Mai tarzii ajungi Eminenta Cenusie. Si ai avantajul autoapararii. Fug toti de tine fara sa fii nevoita sa faci ceva.

Ultimul fugi cu viteza luminii alaltaieri…Si cum va spuneam, da ma, Gabriel!!! Gabriel il chema. Sfinte legaturi neuronale, mi-am amintit, asa, i-am trimis biletel ca vreau sa ne vedem. Ne am vazut in parc la Obor langa Statuia Rascoala din 1907. I am spus ca am aflat ca-i repetent si ca nu mai putem continua.

Dar ca putem ramane prieteni….

Cetina si tanti jeni

Apăi, m-am trezit pe la 3. Asa-i de la o vârstă. Adormi cu găinile si te trezești cu cocoșii.Si, în bunul mers al lucrurilor pe la 3 jumate făceam cafeaua. Pe la ora asta cafeaua are gust de feerie.

De doua ore caut bradul. Ca s ecologista. Huooo ăstora de tăiați brazii. Și molizi. Whatever. Io am brad artificial. Ca și viata noastră…Si mi amintesc un episod de prin ’95 sau ’96 , nu mai știu exact pentru ca trecu asa de multa vreme încât mi-e si frica sa aflu cati ani am.

E, și aveam copchilu’ la mama la țară. Parenting rural. Nu săriți la gâtul meu ca marea majoritate ati avut parte de el. Si’n jur de Sfântu’ Nicolae iau io brad de la Obor sa-l duc copchilului, că deh, veneau sărbătorile și nu se cădea altfel.Mi-l leagă nenea ala frumos, iau io teșcălăul de bomboane și portocale, arborez privirea de merry christmas de miroseam si io a cetina nu numai catrafusele si-o tai spre Gara de Nord.

Unii va amintiți. Înghesuială, oameni grăbiți, papornițe, zapada…atmosfera idilico-sociala de numa’numa’. Aveam o geanta mare albastra intr-o mâna, si-n ailaltă bradu’. Ies de la metrou triumfătoare cu pomu’ deasupra capului, mai sfichiuesc în stânga, dreapta pe cate unu’, o tanti cu caciula de vulpe, argintie, mă strafulgeră cu o privire de gheață după ce blana domniei sale fu amenințată de cetina verde:

– Fă proasto, nu te uiți pe unde mergi? îmi aruncă nobil posesoarea cuibului de vulpe.

– Sărumana tanti, nu io, bradu’, ii zic cu ochii sclipind.

– Pai în mă’ta pe gheață, tu duci bradu’, răspunde ea superior.

-Da tanti, da’ bradu’ ăsta e magic! dau io s-o impac.

N-a gustat gluma. Mi-a zis de mama, de tot neamul si n-a uitat de sărbători.

– Sărbători fericite și matale, bre! i-am aruncat departandu-mă. Ajung la casa de bilete. Io si bradu’. M-asez la coada, las geanta jos, împingând-o cu piciorul pe măsură ce ma mișcam. Iau biletul, ma urc în tren, cu eforturi așez bradul ocupând deasupra ceva loc, cam toată partea compartimentului, urc și geanta după care cobor la chioșcul de pe peron sa mai iauuna alta.

Când ma întorc și dau sa întru în compartiment ghici cine trona pe bancheta din fata. Exaaaact!!! Caciula de vulpe argintie.

– Hopaaa, mi-am zis, sa te ții acuma! Intru, ma inarmez cu toată răbdarea din lume și zic:

– Sarumanaaaa tanti, ne întâlnim din nou!

Se uita la mine cu o față greu de explicat în cuvinte, își așează caciula uitandu-se cu admiratie în fereastra, si nu mi răspunde. Dracu’ din mine n avea stare.

– Unde mergeți tanti?

Mă, se-ntoarce spre mine, mă țintuieste cu privirea, atunci mi-a înghețat sângele în vene si am fost sigura ca Muma Pădurii din care fusese taiat bradul meu, asa arăta.

– Dacă-mi mai zici odată tanti, te arunc din tren în mers!!! Va jur ca asa mi-a zis. Ma si vedeam aruncata din tren ca-n westernurile americane cu bradul prăvălit după mine și o mare de portocale înșirate de a lungul caii ferate. O privesc puțin pe sub ochi, sesizez pericolul real, dar ma ia gura pe dinainte.

– Nu mai zic tanti…

Si atunci a început…Ca ea e doamna si nu tanti. Ca a fost sefa de alimentara, acum vinde la nush ce magazin, ca ea pentru toată lumea e doamna Jeni, ca pana și vecina maica’si de la țară cu care a fost colega de școală primara, ii zice doamna, ca….După două ore am coborât din tren la Urziceni. N-am mai putut. Efectiv eram copleșită. Fusesem învinsă. Mi am luat bradul, m-am dat jos din tren la Urziceni, convinsa fiind ca dacă ma mut în alt compartiment vine după mine sa si termine discursul.

– Sarumanaaa tanti Jeni, i-am strigat de pe peron când trenul s-a pus în mișcare. A fost ca o ultima răzbunare. Mi-a arătat pumnul stang. Cu mana dreapta își ținea caciula de vulpe. Argintie. Dupa doua ore de stat în gara la Urziceni ma urc în următorul tren. Sleita de puteri. Ajung acasa după 3 km de înotat prin zapada târând bradul după mine. Epuizata…Intru în casa și ma ia mama:- Unde ai stat tanti pana la ora asta???

#merryChristmas #noel #craciun #sarbatori