Pepsi cu lămâie

Nu pot. Si daca nu pot, n-am cum. Ca trebuie sa va povestesc.
D-astea din ciclul am cazut mama din pat…


Azi am fost nevoita sa merg cu metroul. Sa ne intelegem. Mie imi place sa merg cu transport in comun in doua situatii. Cand nu sunt presata de time si cand sunt ataaat de presata incat, n ai incotro Tarau, coboara la metrou.

Ca io am o problema cu metroul. Bine, n-a identificat-o nimeni, da’ nici nu trebuie. Ma sufoc in metrou. Stiti voi, d-alea cu gatuiala, avioane, au mama n am aer, vai mor…adio lume…


Si nu mi se intampla ever ceva. Adica, nu tu moarte, nu tu lesin, nu tu pierderi de cunostinta. Numai aere si mofturi…


Asa, si va ziceam ca am coborat la metrou la Unirea sa merg spre nenea Anghel Saligny. Zici ca trec podul…😂😂😂


O liniste jos acolo in statieeee de ziceai ca i in biserica. Ma indrept usor ca un fulg si ma asez pe un scaun.
In fata mea, asezat intr-o râna, un nene dormea. Il privesc zambind si ma ia groaza. Ca fix intr o stare din aia eram si eu.
Aia in care nici cu mortii nici cu vii, da’ iti pica ochii in gura. Imi propun sa trag de mine pana vine metroul sa nu ma ia somnul. Si exact atunci se intampla miracolul.


Am adormit!!! V-am zis, liniste, racoare…am uitat să ma sufoc…ca mi se intampla si sa uit, si atunci n am nici pe dracu…
Si in timp ce dormeam si visam ca io si Iuri Gagarin descoperiseram pă Nubiru @654¥375》, sună alarma unui telefon. Alarma aia nenorocita de te trezeste dimineata chițăind cu pauze foarte scurte.


Cetateni si cetățene de pe cel putin patru perechi de scaune din arealul meu au fost la un pas sa cada din pat. Mai putin nenea din fata mea, ăla de-i suna alarma lumii. Ne am indreptat privirile buimace toti ăștilalți catre om privindu-l insistent, ca si cand ne am fi unit fortele in speranta ca sunetul ala se va opri.


Intind mana instinctiv dupa sticla de Pepsi si o duc la gura. Si nimic. Imping sticla si apas pe ea cu disperarea insetatului. Nimic. Alarma suna in continuare.Las capul pe spate si ridic sticla in sus, crezand ca nu mai e cine stie ce lichid in ea.

In departare pe scari o fătuca isi facea selfie. Mi au incremenit ochii pe gestica ei. Credeti-ma ca nu vreti sa auziti descrierea mea.

Ridic sticla din nou, consecinta a reflexului de sete. Imi venea sa plang ca nu curge nimic din ea.
Si-n amorteala aia generala, nenea din față, ala cu alarma mufată la Univers, aproape ca urlă catre mine:

  • Ia dracu dopu’ de la sticla, tutooo!!!
    *
    …si am scris aceasta carte eu, Caprarul Niculae…