Povesti din pandemie

AVENTURA HALOPERIDOL

In plina stare de urgenta, pentru ca ati vazut, te lasa casuta aia de trebuie sa o bifezi, aia din declaratia vietii, si ieri dupa amiaza am avut nevoi urgente. Ca asa se numesc acum nevoile. Nevoi urgente. Adica, pă ce că sunt nevoi, presărate si cu urgență, cocteilul devine absolut.
Nu i te poti opune.

Si completez eu declaratia, imi iau biroul populatiei, permis, card de sanatate, lopațica de infanterie, bastonul de maresal,
scot prescripția medicului la imprimanta, incarc telefonul sa ma asigur ca e vizibila si pe whatsapp, ma imbrac de campanie si o iau din loc.

Inainte de a iesi din casa, stau pret de cateva secunde in cumpana, ma duc in spatele curtii unde am un ceaun mare de l folosesc pe foc uneori, si ma gandesc daca sa mi fac doua dungi paralele de negreala pe fața, cum am vazut eu in filme.

Intind doua degete spre marginea ceaunului dar ma opresc. Imi lipseste casca aia, foaia de cort si ranița. Ca am uitat sa va zic. Lopațica de infanterie am pus o in poșeta…

Adun tot curajul de care is in stare si ma duc sa deschid poarta. Intre timp canta un gugustiuc…
Scoatem masina din viteza si iesim din curte fara zgomot. Sa nu auda vecinii. Aia din categoria, surpriseeee!!! Unde va duceti???
Vrem si noi 2 kile de faina, 4 de malai, 5 plicuri de drojdie….plus multe altele, de te transformi naibii in convoi umanitar.

Asa, iesim usooor, dupa aia pornim in tromba. Ce placeree! Zici ca suntem in raliul de la Dakar plecati din polpozișîn. Nici naiba pe sosea. Puteai sa vezi linistit linia orizontului.
Linia orizontului s-a oprit in oglinda retrovizoare a primului echipaj de politie. Ne salutam fiindca ne cunoastem. Schimbam doua vorbe despre pandemie, le spun unde ne ducem si ne urăm reciproc sănătate.

Lumea arata de zici ca are nevoie de Planul Marshall.
Opresc la prima farmacie, pândesc sa nu mai fie nimeni, fac mâna căuș si ma uit pe geam. Liber si aici. Trag baticul pe fața, ca masca nu mai am, imi pun mănușile de lâna in mâini ca nici d astea n-am de alt fel, privesc cu atentie clanța si apăs.
Doi ochi mari se indreapta spre mine înarmați cu privirea aceea de soldat american aflat in jungla vietnameza.
– Ramâneți pe loc! striga spre mine. Isi ridica masca peste nas, pune repede o pereche de manusi pe mâini,albastre precum cerul si ma intreaba cu o tonalitate joasa si patrunsa de importanța momentului istoric:
– Cu ce va pot fi de folos??
Mintea mea setata pe filme de acțiune, d alea cu bravul soldat Svejk ii vine sa raspunda clămpănind: Nu trage dom’ Semacaaa!!!

In schimb, ii raspund politicos farmacistei, pastrând gravitatea momentului, folosind de altfel același tot cu incarcatură istorica:
– Haloperidol aveti?
Doamna se uita la mine. Isi pune ochelarii. Se uita din nou la mine. Face ochii micuți. Ridica o spranceana. Dupa aia schimba registrul. O ridica si pe ailalta. Țuguie buzele a dezaprobare si tună:
– La ce vă folosește?
– La tocana de cartofi doamna! 15 picaturi. Si 5 la salata de varza murata! Mai pun si n cafea cate 3….Ca am o intalnire cu Alzheimer.
Atat mi-a trebuit. A trecut in revista de front tot cearceaful ala de-l gasesti in cutia unui medicament. Ca e nu stiu cum. Ca foloseste la nu stiu ce. Ca efecte adeverse. Ca inconstiența, ca iresponsabilitate….

Bine, imi spun. E clar ca am față de haloperidol. Fortez mâna destinului si cât timp ma face cu ou si cu oțet iau pozitia de drepți gandindu-ma ca ar fi timpul să scot lopățica de infanterie. Ma pufnește rasul, cand imi spune că si daca avea, nu mi dadea…

Fac stanga-mprejur, scot servetelele umede si glorioasa deschid usa cu unul din ele. In timp ce doamna vorbea inca despre iresponsabilitate, intorc capul si-i spun triumfătoare:
– Da’ să știti ca am rețetă!
Ne înfruntăm din priviri inca odata, ne măsurăm reciproc, ma privește din nou atent, si mai atent ca prima data si zice circumspect:
– Să o vad!
Bag mana in ranița rosie cu barete si moțoflender, scot rețeta, trasă la imprimanta ce-i drept, si i-o întind.
O ia, o privește, ridica ochii spre mine si ma intreaba câți ani am. Zambesc tâmp, luminând aproape si i zic ca am 48.
– Pai aici scrie 90!
– Asa scrieeee??? Par eu surprinsa.
– Asa scrie! zice suierând…
Deschid galeria telefonului, ii arat rețeta pe whatsapp si vreo doo :)) poze cu mama. Si i explic senin ca poze cu Alhzeimer n am…

Se pune femeia pe râs. Si râde. Si râde. Si râde. Si râde de moare. Si vine cu haloperidol din spate.
Ma privește inca odata si printre lacrimi mi-o arunca pe asta:
– Am fost convinsa ca sunteti schizofrenica!

Covid cel presimptomatic

Hop si eu cu simptomele mele. Că m-am autoevaluat.
Si numa’ ce am descoperit ca de 3 luni sunt presimptomatica. Adica astept simptome. Adica prezum simptome.

Asta cu COVID-19 e o poveste ce depaseste puterea mea de întelegere. Frate, nu sunt doctor. Nu pot opina. Si mai e ceva. Cred in ce vad si in ce simt.
Puteti sa mă injurați. Imi asum asta. Eu cred ca exista virusul vietii. Ca exista virusi de la facerea lumii.

Eu am o problema cu gestionarea lui. Cu masuri si reguli. Cu drepturi incalcate. Cu panica si frica induse aiurea. Cu lipsa de responsabilitate.
Si in final cu politici medicale proaste. Cu politici economice infloritoare pentru unii si cu politici politice retarde.

Tot ce a intrat in convingerea mea in aceasta perioada e faptul ca nu trebuie sa mai mergem la spital. Ca politici nașpa.
Sa ne oblojim singuri. Cat se poate. Fierbem ierburi, uscam ierburi. Unele le bem, altele….:))

D-aia solutia cu presimptomaticii o privesc ca pe o revelatie. N-am nimic dar daca o să am?

Motiv pentru care am lăsat leușteanul sa crească…