Ochelari dă vedere cu ramă comunistă.

Pă la vreo 15 ani am am văzut stele verzi intr-o zi. Nu era prima dată dar atunci am fost prinsă.
Astigmatism miopic compus. Stăteam în fața meșterului de ochi și ascultam dialogul dintre ăsta și mama. Care nu înțelegea neam ce e aia miopie. Și omu’ încerca sa-i explice adresându-i-se cu tovarășa că e posibil ca mai tarziu progenitura de față să rămană chioară.

La un moment dat îi zice mamei că doamnă, deocamdată trebuie ochelari.
Când aude mămica mea apelativul doamnă, se îndreaptă de spate, ridică ochii de jos și răspunde cu emfaza:
– Dacî numa’ atâta trebuie, sa-i punem feti’ ochelari!

Ia mama prescripția, ieșim și-o vad ca se uită în portofelașul cu fermoar.
– Săptămâna viitoare, după ce ia tac’tu banii îi facim…
Protestele mele n-au avut efect. Că io nu umblu cu ăia pă ochi, că ăla e nebun, că io n-am nimic, că numa’ am vazut stele verzi în ziua aia…

– Taci cî iei șî bătaie! mi-a aruncat mama amenințarea supremă. Dacî doctoru’ a zis așa, așa facim! Pi, tu crezi cî ăla o învățat carti digeaba?

După o săptămână, când tata a luat chenzina, eram proptite amândouă în față la optica.
Nu hotărâm noi rama ochelarilor ci doamna in halat alb dimpreună cu șefa mea directă. Că să fie mai ieftini, așa…

Îmi venea sa-mi smulg păru’ din cap când m-am trezit cu monstruozitățile alea de ochelari.
O pereche de rame groase, maro, de ziceai ca în afară de maro nu mai există nimic pe lume, niște lentile mari, rotunde, groase și alea, per total îmi acopereau trei sferturi din față.

Ieșim de acolo și în drumul catre rată mama scotocește în sacoșă, îi scoate și-mi zice:
– Puni’ ăștia pă ochi!
Îi iau cu un gest de lehamite și-i agăț pe urechi. Mă privește serios trăgându-și capul înapoi, asezându-mi o șuviță de păr și conchide:
– Hai mămicî, cî nu stă foarti rau!

Mintea mea inventa sfinți noi invocandu-i la fiecare câteva secunde.
– Bre mamî, nu putui sî iei șî matali ramele alea roșii? Ereau mai frumoasi!
– Ereau mamî, da’ scumpi’!
In fața argumentului ăsta am cedat. Că in septembrie începea școala și-mi trebuiau pantofi, geacă, plus că duceam tratative in sprijinul achizitiei unei genți de umăr în locul minunii de ghiozdan de-l aveam și crăpam de rușine cu el. Îl și cususe tata la un buzunar. Cu niște ață tare albă peste care dăduse cu cremă de ghete. Maro și aia. Că maro era și ghiozdanul. Că maro era și viața noastră.

Și cum mergeam gânditoare căutând soluții pentru rezolvarea problemelor existențiale, trotuarul și copacii își modificau forma. Siluetele oamenilor de treceau pe lângă noi căpătau forme de uriaș.
Cu fiecare pas călcam ca dintr-o strachină în alta.

– Mămică, io nu văd să merg!!!
– Hai te’cară, cum sî nu vezi, cu ăștia trebui sî vezi!
– Dacî zic cî nu!
– Taci, cî dacî îți ard una, vezi șî rata de aici!

Să-i ia dracu’ de ochelari dacă vedeam ceva cu ei! Numa’ umbre scălâmbăiate. Gardurile veneau spre mine și mă împiedicam la fiecare pas.
In fața ochilor mei se deschideau văi laargi cu unghi de înclinare foarte mare și cu senzația de hău permanent.

Și la un moment dat mă opresc în fața unei vitrine unde trona o oglinda. Mă apropii ușor cu gândul să mă văd. Aproape imi lipesc fața de geamul ăla și deodată apar in oglindă două pupile cât doi pepeni uriași. Mă priveau îngrozite din spatele unei perechi de ochelari oribili.

Spaima pune stăpânire pe situație și mă obligă sa scot un icnet scurt. Aveam un nas mare și ciudat în interiorul căruia puteai să privești până în gât!
Dau un pas înapoi și ridic mâna dreaptă să ma uit la ea. Crescuse cat mine!

Încep a plânge și smulg ăia de la ochi. Mama mă privea amenințător în timp ce nori negri de furtună se adunau deasupra. Dacă mai scoteam o vorbă îmi luam una scurtă în zona obișnuită cu astfel de corecții. Mi se tăbăcise ceafa deja.

Dupa câțiva metri îmi cad ochii pe altă vitrină. Unde stateau frumos asezati o pereche de pantofi comuniști de toată frumusețea. Aveau asa o linie interesantă și-un toc de 6 apreciat ad-hoc că-mi venea sa pup geamul.
Aproape băleam privind pantofii ăia negri desprinși dintr-o poveste cu zâne și prințese.

– Mamăăăă, ui’ ce pantofi! Ia-mi și mie perechea asta mămică! Te rog io mult. C-ai zis că-mi iei pantofi! Si uiti, p-ăștia îi vreau!
– Care mamă?
– Ăia negri din dreapta, di lânga sandalele alea cu cataramă!
– Care făi mămică?
– Ăia cu toculețul ăla, ăia negri, de deasupra ghiveciului cu mușcata roșie!

În secunda următoare am simțit palma ei după ceafă de mi s-a scuturat capul. Scurt, cum spuneam.
– Acuma vezi, ă? P-aștia îi vezi, da’ sî mergi pă drum, nu! Pi’ tu crezi cî mă prostești pă mini cum vrei tu? Ia’n treci tu acasî cî ți-i leg cu sârmî di urechi!

Ce minune au facut pantofii ăia, nu știu. Da’ îi vedeam așa de clar că până și umbra de-o conturau mi se întipărise pe retină.
Întorc ochii bulbucați la mama și cu vocea gâtuită de ciudă și rușine o întreb spășită:
– Nu mi-i iei, nu?

Nu mi i-a luat. Că ai dracului erau scumpi și ăia. Mi s-a părut mie că se uită în portofel și o licărire de lumină s-a instalat în suflet.
– Rămânem fără bani de rată! a zis oftând imperceptibil.

Cu sufletul bucățele ne-am pornit din fața magazinului. Mă vedeam încălțată cu pantofii ăia negri și cu o pereche de ochelari cu ramă roșie urcându- mă superior în rată și privindu-i de sus pe ceilalți…

– Vrei o înghețată? ma întreabă mama trecând pe lânga un aparat din ăla cu manetă și cornete.
Cum dracu’ să nu vrei înghețată? Da’ cum să zici că vrei cu ditai supărarea în suflet?
Imi oprim pornirea și-i spun sec că nu.

Unde întorceam ochii vedeam pantofii ăia negri. Parcă toate fetele de jur împrejur îi aveau în picioare. Numa’ io cu teniși albaștri chinezești. Cu sireturi albe…

Dupa vreo săptămână, timp în care îi dădeam jos de la ochi doar când dormeam sau mă spălam, am fost răzbunată.
Ochelarii maro cu ramă comunista groasă si lentile cât China și-au dat duhul.

Mama s-a așezat pe ei in timp ce mă spălam pe fața și-i lăsasem pe scăunelul din fața ușii.
Dramă cu iz de comedie…
– Mi-ai spart ochelarii!!! Mi-ai spart ochelarii!!! tipam ca apucată. Acum sa-mi iei pantofii ăia negri….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.